Taximetristul !
Este vorba de o intamplare emotionanta a unui taximetrist din NY:
” Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.
- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
